ENERGIE EOLIANA |
Energia eoliană este un tip de energie regenerabilă, generată prin transferul energiei vântului unei turbine eoliene. Vânturile se formează datorită încălzirii neuniforme a suprafeţei Pământului de către energia radiată de Soare, care ajunge la suprafaţa planetei. Încălzirea variabilă a straturilor de aer produce zone de aer de densităţi diferite, fapt care creează diferite mişcări ale aerului. Aero-generatorul utilizează energia cinetică a vântului pentru a antrena arborele rotorului său, aceasta este transformată în energie mecanică, care la rândul ei este transformată în energie electrică (stocată în acumulatori sau distribuită prin intermediul unei reţele electrice). Sistemele eoliene de conversie au şi pierderi, putând fi menţionat un randament de 59 % pentru rotorul eolienei, 96% al multiplicatorului. Situaţia actuală În prezent, pe plan mondial, ponderea energiilor regenerabile în producerea energiei electrice, este scăzută. Se poate spune că potenţialul diferitelor filiere de energii regenerabile, este sub-exploatat. Totuşi, ameliorările tehnologice au favorizat instalarea de generatoare eoliene, într-un ritm permanent crescător în ultimii ani, cu o evoluţie exponenţială, având o rată de creştere de 25% în 2003.
Repartiţia în Europa a energiei electrice produse pe baza eolienelor, arată diferenţe între state: Germania este liderul pe piaţa europeană, Spania, pe poziţia a doua (continuă să instaleze intensiv parcuri eoliene), Danemarca este pe a treia poziţie, având dezvoltate eoliene offshore şi trecând la modernizarea eolienelor mai vechi de 10 ani. Amplasarea centralelor eoliene trebuie să ţină cont de valoarea vântului în regiune, preţul terenului, impactul vizual şi asupra structurilor din vecinătate şi apropierea de reţeaua de distribuţie a curentului. Costurile şi eficienţa unui proiect eolian trebuie să ţină seama atât de preţul eolienei, cât de cele ale instalării şi întreţinerii acesteia, precum şi de cel al vânzării energiei. O eoliană este scumpă. Trebuiesc realizate încă progrese economice pentru a se putea asigura resursele dezvoltării eolienelor. Se estimează că instalarea unui kW eolian, costă aproximativ 1000 Euro. Progresele tehnologice şi producţia în creştere de eoliene din ultimii ani permit reducerea constantă a preţului estimat. Preţul unui kWh depinde de preţul instalării eolienei, ca şi de cantitatea de energie produsă anual. Acest preţ variază în funcţie de locaţie şi scade pe măsura dezvoltării tehnologie.În Germania şi Danemarca, investitorii sunt fie mari grupuri industriale, fie particulari sau agricultori. Această particularitate tinde să implice populaţia în dezvoltarea eolienelor. Energia eoliană este percepută ca o cale de diversificare a producţiei agricole. În Danemarca, 100 000 de familii deţin acţiuni în energia eoliană. Filiera eoliană a permis, de asemenea, crearea de locuri de muncă în diverse sectoare, ca cele de producere a eolienelor şi a componentelor acestora, instalării eolienelor, exploatării şi întreţinerii, precum şi în domeniul cercetării şi dezvoltării. Se înregistrează peste 15 000 de angajaţi în Danemarca şi 30 000 în Germania, direct sau indirect implicaţi în filiera eoliană. - |
©2009 - Prof. Luminita Gabriela Nastase |